Dezvoltarea copiilor: Etape si metode de stimulare

Dezvoltarea copiilor: Etape si metode de stimulare

Monitorizarea creșterii și dezvoltării copilului este una dintre cele mai interesante părți în calitate de părinte, cu atât mai mult în stadiile incipiente, când descoperi treptat fiecare abilitate nouă a copilului tău. Etapele dezvoltării copilului sunt destul de greu de cuantificat cu exactitate, dat fiind că fiecare copil are propriul său ritm de dezvoltare, aspect ce poate crea diferențe mari față de un etalon standardizat al etapelor de dezvoltare.  

Cu toate acestea, se poate spune că există un anumit tipar ce poate confirma evoluția și dezvoltarea normală a copilului. Acesta urmărește dezvoltarea motorie și intelectuală a copilului, capacitatea motorie fiind unul din stimulii pentru dezvoltarea capacității cognitive și a inteligenței. Dacă și tu te afli în postura de părinte și vrei să descoperi ce presupun etapele dezvoltării copilului tău, te invităm să parcurgi articolul următor. Aici vom vorbi și despre rolul important pe care cărțile de colorat îl au în dezvoltarea copilului. 
 

Etapele dezvoltarii copilului în funcție de vârstă

Dezvoltarea unui copil reprezintă călătoria acestuia de la naștere, până la aniversarea a trei ani de viață. Orice tabel de dezvoltare a unui copil între 0 și 3 ani precizează că acumularea cunoștințelor, ritmul rapid al dezvoltării și progresul general al puiului de om din acest interval sunt unice și nu pot fi regăsite în nicio altă perioadă din viața copilului. 
 
Cunoașterea etapelor de dezvoltare a copilului de către părinți este extrem de importantă, motiv pentru care îți vom menționa ce presupune fiecare etapă de dezvoltare la copii, în funcție de vârstă. 
 

Dezvoltarea copilului până la 1 an

Primul an de viață este cea mai importantă etapă a dezvoltării copilului, așa că nu este de mirare multitudinea de tabele pentru dezvoltarea bebelușului pe săptămâni sau dezvoltarea bebelușului pe luni. Fiecare bebeluș are propriul ritm de creștere, infuențat de o mulțime de factori. Pentru evaluarea dezvoltării fizice a sugarului sunt folosite grafice de creștere, ce înregistrează date precum greutatea, lungimea și perimetrul cranian al bebelușului. 
 
De regulă, până la vârsta de 12 luni, bebelușii ajung să stea singuri în picioare și chiar să facă primii pași. La această vârstă, copilul poate bea din cana, poate întoarce paginile unei cărți și se poate juca cu mingea. Din punct de vedere al dezvoltării mentale, copilul deja descoperă cuvintele și folosește mama și tata. Chiar dacă vocabularul său este unul limitat, copilul poate înțelege ceea ce îi spui și poate urma o comandă exprimată alături de un gest. 

Dezvoltarea unui copil chiar de până la 8 luni, din punct de vedere social și emoțional se rezumă la a spune ce-și dorește prin gesturi. Acesta își poate ridica brațele în sus, te poate atinge, poate indica și poate scoate sunete. Totodată, bebelușul poate imita acțiuni simple, precum iubirea unei păpuși și se poate juca jocuri cu tine. Desigur, este necesar să te pregătești anterior pentru controlul de rutină al copilului, pentru a cunoaște dacă există vreo întârziere în dezvoltarea copilului sau totul decurge așa cum este normal. 


Dezvoltarea copilului până la 1 an
 

Dezvoltarea copilului până la 2 ani

La vârsta de 15 luni, deja copilul este dezvoltat pe deplin, poate merge bine de unul singur, se poate apleca și ridica fără ajutor și se poate cățăra pe mobilă. Tot din punct de vedere fizic, copilul are un control mai bun al degetelor, poate ține în mână un creion și poate mâzgăli. Copilul poate mânca sigur cu lingura sau cu mâna și devine mai cooperant atunci când îl îmbraci. 
 
Dezvoltarea mentală a unui copil din această categorie de vârstă vine cu progrese, bebelușul spunând deja mai multe cuvinte decât mama și tata, putând înțelege mai multe cuvinte și putând urma comezi simple. Din punct de vedere emoțional și social, copilul de 15 luni imită multe activități pe care le vede în casă, salută oamenii cu bună și dă pupicuri. 
  
Dezvoltarea copilului de 18 luni cunoaște deja îmbunătățiri, atât din punct de vedere fizic, cât și mental sau emoțional. Astfel, copilul poate deja alerga și urca scările cu tine de mână, poate bea dintr-o cană fără să verse apa și își poate scoate singur hainele. Vocabularul său se dezvoltă rapid, începe să folosească combinații de cuvinte, îi plac să se joace cu jucării care se învârt și să apese pe butoane. 

Din punct de vedere emoțional, dezvoltarea copilului de 1 an și 6 luni va consta în independența dobândită, în a spune nu atunci când ceva îl deranjează, în a avea excese de furie și în a-și îmbrățișa jucăriile de pluș

Dezvoltarea copilului până la 2 ani
 

Dezvoltarea copilului până la 3 ani

La vârsta de 2 ani, dezvoltarea copilului tău cunoaște aspecte senzaționale din punct de vedere fizic, al limbajului și emoțional. În această categorie de vârstă, copilul poate urca și coborî scările ținându-se de balustradă, poate sări pe loc, poate arunca mingea, poate da cu piciorul în minge, toate acestea numărându-se printre activitățile distractive și educative pentru copii și părinți

În ceea ce privește dezvoltarea cognitivă la un copil de peste 2 ani, acesta poate deja construi un turn de până la 6 cuburi, poate numi părțile corpului și poate răspunde la comenzi, fără a-i explica prin gesturi. Dezvoltarea limbajului la un copil de peste 2 ani presupune folosirea mai multor cuvinte și combinarea cuvintelor în propoziții. Din punct de vedere social și emoțional, copilul se poate spăla singur pe dinți, cu puțin ajutor și se poate spăla sau șterge pe mâini. 

 

Dezvoltarea copilului până la 3 ani
 

Dezvoltarea copilului până la 4 ani 

La vârsta de peste 3 ani, copilul tău preșcolar cunoaște o dezvoltare fizică fabuloasă. Acesta poate urca scările la fel ca tine, alternând picioarele, poate merge cu tricicleta, poate sta pe vârfuri, poate sta într-un picior, poate ține creioanele colorate între degetul mare și arătător, și poate folosi lingura și furculița în mod corect. 

Din punct de vedere a dezvoltării mentale și a limbajului copilului cu vârsta până în 4 ani, acesta are un limbaj dezvoltat și un vocabular ce conține mai mult de 500 de cuvinte, pe care le folosește pentru a forma propoziții. Cel mic poate numi culorile și poate recita poezii pentru copii. Acesta este dornic să exploreze lumea înconjurătoare și întreabă De ce? în mod constant despre orice. 

Dezvoltarea copilului de până la 4 ani, din punct de vedere social și emoțional, cunoaște și ea îmbunătățiri față de etapele anterioare. Cel mic poate spune numele prietenilor săi atunci când este întrebat, poate să se îmbrace fără ajutor și devine din ce în ce mai independent. 

Dezvoltarea copilului până la 4 ani
 

Dezvoltarea copilului până la 5 ani 

După vârsta de 4 ani, copilul preșcolar are deja un echilibru fabulos, poate sări și poate țopăi. Tot în ceea ce privește dezvoltarea fizică a copilului, acesta poate ține bine un creion în mână și poate desena un om cu două sau trei părți ale corpului. Astfel, dezvoltarea psihomotorie a unui copil cunoaște progrese însemnate odată cu vârsta de 4 ani.  
 
Din punct de vedere mental și al limbajului, dezvoltarea copilului de până la 5 ani constă în înțelegerea limbajului acestuia de către străini, chiar dacă anumite cuvinte pronunțate greșit sunt încă frecvente în această categorie de vârstă. Copilul de peste 4 ani înțelege și folosește prepozițiile, cunoaște adjectivele de bază și numește mai multe culori. 
   
La vârsta de aproape 5 ani, copilul se poate spăla pe dinți fără ajutor, poate juca jocuri simple și cărți, poate să-și pregătească singur un bol cu cereale și se poate îmbrăca corect, fără ajutorul tău. 

Dezvoltarea copilului până la 5 ani
 

Stimularea dezvoltării copilului prin jocuri

Joaca este așa-zisa muncă a celor mici, care nu numai că trebuie să fie distractivă, ci și educativă. Jocul devine cu mult mai important în viața celor mici, cu cât încurajează învățarea și dezvoltarea copilului, dar și interacțiunea cu alte persoane. De regula, jocurile și jucăriile educative reprezintă cea mai simplă și distractivă metodă pentru dezvoltarea copilului, existând trei tipuri de jocuri și jucării ce îndeplinesc acest rol: 
 

1. Jocuri și jucării ce dezvoltă imaginația și creativitatea copilului 

Astfel de jocuri și jucării pentru copii îi vor ajuta pe aceștia să se dezvolte din punct de vedere creativ și imaginar, să gândească lucrurile și să pretindă că participă activ la întâmplări. Iată câteva jocuri și jucării ce pot stimula imaginația și creativitatea micuțului tău:      

2. Jocuri și jucării ce încurajează interacțiunea cu familia și prietenii   

Dezvoltarea copilului depinde într-o mare măsură de interacțiunile pe care le au atât cu părinții, cât și cu alți copii. Construirea unei bune fundații în copilărie va pune bazele dezvoltării și procesului de învățare viitor. Descoperă câteva astfel de jucării recomandate:    

3. Jocuri și jucării pentru dezvoltarea motricității copilului     

Activitatea fizică este un aspect prețios pentru sănătatea celui mic, dar și pentru dezvoltarea armonioasă a copilului. Iată câteva exemple de jocuri și jucării ce-l determină pe copil să se miște: 
 


 

Stimularea dezvoltării copilului cu ajutorul cărților

Cititul, împărtășirea poveștilor, discuțiile privind animațiile din cărți și, în general, familiarizarea cu universul cărților, ajută la dezvoltarea copilului în numeroase moduri. Cărțile îi familiarizează pe cei mici cu sunetele și cuvintele, ajută dezvoltarea creierului și a imaginației, le dezvoltă vocabularul, îi învață despre lumea din jurul lor și, totodată, le cultivă dragostea pentru literatură. 
  
Astfel, unui copil este necesar să i se citească cel puțin 20 de minute, în fiecare zi. Însă cărțile nu reprezintă de fiecare dată, lectură, ci și amuzament în familie, creând legături puternice între părinți și copii. Mai mult decât atât, înainte ca micuțul tău să învețe să citească, timpul petrecut în compania cărților îl ajută să-și dezvolte elemente de bază recum capacitatea de a asculta, de a vorbi, de a înțelege, de a urmări și de a desena. Pe măsură ce copilul înaintează în vârstă, face conexiunea dintre sunete și cuvinte, dar și dintre cuvinte și reprezentarea lor grafică, în litere, cuvinte și propoziții. Iată câteva exemple de astfel de cărți: 


 

Rolul cărților de colorat în dezvoltarea copilului

Te-ai fi gândit vreodată că o activitate atât de simplă precum coloratul poate avea un rol atât de important în dezvoltarea copilului tău? Conform studiilor, cărțile de colorat și coloratul în sine reprezintă mijloace esențiale pentru formarea celor mici, cu atât mai mult cu cât aceștia se distrează colorând. 
  
Cărțile de colorat reprezintă un antrenament excelent pentru scris, ajută la dezvoltarea abilităților de coordonare, îi ajută pe cei mici să aibă răbdare, îmbunătățesc concentrarea, facilitează abilitățile motorii, stimulează creativitatea, încurajează expresivitatea, îi ajută pe copii să recunoască toate culorile, și au efect terapeutic demonstrat. Iată câteva cărți minunate pe care copilul tău le va adora:   

 

Indiferent de etapa de dezvoltare a copilului tău, acesta va avea nevoie de toată grija, susținerea și atenția părinților, de iubire necondiționată, de răbdare și de timp. Ține cont de sugestiile noastre și de rolul important al cărților de colorat în dezvoltarea copilului, și cu siguranță micuțul tău va beneficia de o evoluție armonioasă, cu baze solide, în conformitate cu orientările generale ale dezvoltării. 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!