Inteligenta emotionala la copii: Metode de dezvoltare

Inteligenta emotionala la copii: Metode de dezvoltare

Ca părinte, îți dorești să crești un copil capabil să înțeleagă sentimentele celor din jur și să-și controleze propriile trăiri. Este important ca acesta să fie pregătit pentru provocările vieții, să devină un adult echilibrat, care să poată gestiona rațional și calm orice situație dificilă. Ei bine, înțelegerea, exprimarea și autoreglarea emoțiilor reprezintă unele dintre procesele esențiale care influențează dezvoltarea inteligentei emoționale a copilului. În primii ani de viață, experiențele acestuia se manifestă într-o formă haotică, așa că părinții au misiunea de a-i creiona celui mic un profil emoțional sănătos. Descoperă mai departe cum îți poți susține copilul pe parcursul transformărilor emoționale pe care le trăiește și ce metode poți folosi pentru a-i cultiva un comportament rezonabil.

Ce înseamnă dezvoltarea emoțională a copilului?

Experiențele prin care trece o persoană sunt însoțite de emoții pozitive și negative. În 1972, cercetătorul Paul Ekman a descoperit emoțiile de bază, universale pentru ființele umane, respectiv fericirea, tristețea, teama, furia, surprinderea și dezgustul. Acestea ne motivează să acționăm și ne pun în mișcare, însă nu sunt deloc simplu de controlat, mai ales la o vârstă fragedă. Dezvoltarea emoțională a copilului este o componentă cheie pentru succesul său în viața profesională și personală. Cu toate că inteligența emoțională are o puternică determinare genetică, ea poate fi influențată și de anumiți factori de mediu din copilărie.

Dezvoltarea inteligentei emoționale a copilului înseamnă autocunoaștere, empatie, conștiință socială, gestionarea eficientă a propriilor sentimente, autoconștientizare, automotivare sau construirea unor relații de succes cu toți cei din jur. Vorbim despre aptitudini pe care cel mic trebuie să și le însușească pentru a avea o stare fizică și mentală cât mai bună. Practic, înțelegerea emoțiilor proprii și ale celorlalți, exprimarea acestora și dezvoltarea capacității de autocontrol reprezintă cele trei abilități importante care alcătuiesc inteligența emoțională la copii. Toate acestea pot fi educate încă din copilăria mică deoarece orice emoție are un declanșator, un eveniment intern sau extern, dar și o reacție fiziologică și un comportament asociat.

Dezvoltarea inteligentei emoționale a copilului: Metode eficiente

Dezvoltarea emoțională la copii vine la pachet cu foarte multe beneficii. Unul dintre avantajele majore este o sănătate mai bună. După cum știm cu toții, un șoc emoțional poate conduce la îmbolnăvire dacă micuțul nu învață cum să-și controleze emoțiile. Gândirea negativă poate aduce boala, în timp ce gândirea pozitivă ajută la vindecarea organismului. Mai departe, dezvoltarea emoțională a copilului este esențială pentru o calitate excelentă a vieții, crearea unor relații solide și sănătoase, adaptarea în cercurile sociale, gestionarea situațiilor complicate și comunicarea cu cei din jur. Cu siguranță, plusurile sunt de necontestat, iar unul dintre lucrurile bune îl reprezintă și faptul că rolul familiei în dezvoltarea emoțională a copilului este crucial pentru starea de fericire și împlinire a acestuia. Iată câteva metode prin care poți contribui la acest proces:

Puterea exemplului

Este necesar ca adulții să înțeleagă că dezvoltarea emoțională a copilului începe în sânul familiei. La o vârstă fragedă, cel mic nu știe cum să procedeze în diferite situații și copiază comportamentele celor mari. Așadar, puterea exemplului este importantă pentru că părinții trebuie să-i asigure prichindelului lor un cadru propice de învățare.

Dezvoltarea emoțională a copilului

Adulții trebuie să fie cât mai naturali în comportamentul lor, să nu-și mascheze stările emoționale sau să adopte o poziție falsă în fața copilului, care să-i genereze efecte psihologice negative. Prin urmare, încearcă să fii un exemplu de inteligență emoțională pentru copilul tău!

Acceptarea emoțiilor de către copil

Copilul trebuie să fie întotdeauna ascultat cu răbdare și ajutat să ia cele mai bune decizii. Astfel, el va înțelege că nicio emoție nu este greșită, fie ea pozitivă sau negativă, și că fiecare are un rol în bagajul lui afectiv. Furia și teama fac parte din viață și sunt unele dintre emoțiile de bază. Copilul nu trebuie să le reprime, ci să înțeleagă de ce anume apar și cum poate avea un comportament adecvat chiar și atunci când lucrurile devin dificile. De pildă, părinții pot exersa anumite situații de viață cu juniorul ca să-l învețe cum să reacționeze pentru a-l ajuta să-și accepte emoțiile mai ușor.

Socializare și joacă

Asigură-te că micuțul tău are parte de aceste activități cât mai des. Amenajarea unui spațiu de joacă acasă poate fi o idee bună atât pentru socializare cât și pentru joaca împreună cu alți copii. Pe lângă faptul că va interacționa cu alte persoane și va experimenta tot felul de stări, cel mic va putea să învețe multe despre emoții, mai ales dacă îi pui la dispoziție și jucării educaționale.

Lectura

Odată cu dezvoltarea limbajului și a abilităților de socializare, adulții trebuie să se implice activ și în dezvoltarea emoțională a copilului. Unul dintre cele mai simple moduri prin care pot face asta este să-i citească diverse cărți pentru copii care să-i vorbească despre emoții. Relația cauză-efect reprezintă unul dintre procesele definitorii ale vieții, un factor declanșator al experiențelor umane, care se manifestă încă din primele luni. Citindu-i copilului povești, analizând personajele și trăirile acestora, el poate să înțeleagă mai ușor relația cauză-efect în plan emoțional. În plus, există o mulțime de cărți pentru copii pe care micuțul tău le va adora. Totodată, pe lângă povești, poți alege să-i citești și alte tipuri de cărți, cum ar fi Ce, cum și de ce simt? Ema și Eric descoperă emoțiile sau Cartea emoțiilor mele. Furia extrem de utile pentru dezvoltarea emoțională a copilului.

Jocuri

Un copil învață totul prin joacă la o vârstă fragedă. Părinții pot aborda tot felul de jocuri și activități de dezvoltare personală prin care să-l ajute pe micuțul lor să capete inteligență emoțională. Jucăriile de rol sunt perfecte pentru ca juniorul să intre în pielea anumitor personaje și să le observe sentimentele. De asemenea, jocurile pentru dezvoltarea emoțională sau cele pentru dezvoltarea imaginației contribuie la dezvoltarea emoțională a copilului.

Dezvoltarea emoțională a copilului: Jocuri, jucării și cărți recomandate

Cel mic are nevoie să recunoască și să înțeleagă emoțiile de bază. Ca să-i dai o mână de ajutor trebuie să-i oferi jocuri creative ori cărți interesante, dar să-i descrii cu răbdare și propriile trăiri emoționale.

Procesul de dezvoltare emoțională a copilului începe din copilăria mică și se îmbunătățește odată cu vârsta. Orice aspect este important pentru ca prichindelul să dobândească abilități precum atenție, autocontrol, cooperare sau respectarea regulilor care mai departe să-l conducă spre învățarea unor abilități socio-emoționale necesare în viață. Vezi în continuare ce jocuri, jucării și cărți sunt adecvate pentru dezvoltarea emoțională a copilului:

Jocuri Montessori

În ultimii ani, metoda Montessori a devenit tot mai populară pentru educarea copiilor. Aceasta îi încurajează pe cei mici să exploreze lumea din jur în mod independent și să experimenteze diverse situații inspirate din viața de zi cu zi. Jocurile Montessori contribuie la dezvoltarea capacității de concentrare, a creativității, logicii, abilităților psihomotorii, dexterității, dar și inteligenței emoționale a copilului.

Cărți pentru dezvoltarea emoțională

În general, aceste cărți de dezvoltare emoțională au un dublu rol. Pe de o parte îl ajută pe copil să recunoască și să înțeleagă emoțiile, iar pe de altă parte îi oferă părintelui suportul de care are nevoie ca să-l învețe pe cel mic să se adapteze la diferitele situații familiale și sociale. Opere precum Minibiblioteca emoțiilor mele, Să vorbim despre sentimente sau Vreau să știu: Ce și cum simt sunt perfecte pentru dezvoltarea emoțională a copilului preșcolar.

Jocul emoțiilor

             Jocul emoțiilor
adauga in cos


În orice carte sau referat despre rolul jocului în dezvoltarea emoțională și intelectuală a copilului vei vedea cât de mult se pune accent pe învățarea prin joacă. Așadar, dacă vrei un copil care să dobândească inteligență emoțională pune-i la dispoziție produse specifice. Jocul emoțiilor este conceput de experți în psihologie pentru a-i ajuta pe cei mici să-și recunoască prin joacă emoții întâlnite în fiecare zi: tristețe, bucurie, frică și furie.

Cutia mea cu emoții

       Cutia mea cu emoții

adauga in cos


Jucăriile contribuie semnificativ la dezvoltarea emoțională a copilului. Cutia mea cu emoții îi va asigura distracția celui mic, dar în același timp îl va ajuta să-și descopere emoțiile. Gândită de un sofrolog, aceasta cuprinde o carte cu pagini cartonate, jetoane de memorare pentru identificarea emoțiilor și puzzle-uri duble pentru asocierea emoțiilor cu situația corespunzătoare.

Un copil inteligent emoțional va fi conștient de emoțiile sale și va putea recunoaște cu ușurință sentimentele celor din jur. Deși construirea inteligenței emoționale nu se încheie niciodată pe parcursul vieții, bazele sale se pun încă din copilăria mică. Așadar, este esențial ca părinții să pună accent pe dezvoltarea emoțională a copilului lor și să-l sprijine în fiecare etapă pentru a-l putea ajuta să înțeleagă și să depășească toate experiențele sau provocările de care va avea parte.

Suport clienti 9⁰⁰ - 18⁰⁰

+40727748321 comenzi@deajoaca.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!