• Intra in cont
  • 1 +40727748321
  • 2 +40727747730
  • Favorite
  • 0 0,00

Importanța socializării la copii: Cum îl ajuți pe cel mic să-și facă prieteni?

Importanța socializării la copii: Cum îl ajuți pe cel mic să-și facă prieteni?

Gângurelile celui mic încep să se transforme în cuvinte care se pot discerne, cum ar fi „mama” sau „tata”? Ei bine, acesta poate fi unul dintre primele semne de socializare de care dă dovadă copilul tău. Pe măsură ce îl înveți pe cel mic regulile casei, involuntar ajungi să-l educi inclusiv despre cum să se comporte în societate. Cu toate acestea, atunci când se desprinde de „cuibul” familial, ieșind în spatele blocului sau pe uliță să se joace, lucrurile se schimbă. Importanța socializării pentru ființa umană devine vizibilă încă de la vârste fragede.

Atunci când cel mic începe să se joace cu alți copii, acesta descoperă că trebuie să ia în considerare faptul că fiecare-și dorește ceva anume și că pentru a se juca armonios, va trebui să respecte niște reguli. Acesta este momentul în care începe să negocieze și să ajungă la compromisuri astfel încât jocul să poată continua. Descoperă importanța socializării la copii și cum îl ajuți pe cel mic să-și facă prieteni!

Ce este socializarea

Atunci când vin pe lume, copiii nu au abilități sociale, ci sunt „modelați” în ființe sociale pe măsură ce învață să se comporte în lume, să simtă, să creeze și să întrețină relații cu alte persoane, fie ele adulte sau nu. Fără acest proces de „modelare”, societatea nu ar putea exista, cultura nu s-ar putea perpetua, iar formarea și descoperirea propriei personalități nu ar avea loc. Procesul de „modelare” despre care este vorba se numește socializare.

 

Așadar, importanța socializării în dezvoltarea umană este crucială nu doar pentru indivizi, ci și pentru colectivități. Desigur, dacă cel mic te întreabă „De ce trebuie să socializăm?”, nu îi vei putea răspunde în termeni prea sofisticați. Dacă vrei să îl lămurești, îi poți povesti despre faptul că în fiecare colț al lumii există copii mici, asemenea lui, care învață să vorbească, să ceară de mâncare, să meargă singuri la toaletă, să se joace cu alți copii, ba chiar să-și facă noi prieteni. Astfel de lucruri sunt nu doar utile sau distractive, ci îi vor ajuta mai departe în viață, când vor crește mari.

 

Este bine ca cel mic să înțeleagă încă de la o vârstă fragedă importanța socializării la copii. Probabil că nu-i vei putea explica toate aspectele, dar important este ca acesta să devină conștient de faptul că fiecare persoană are nevoile, limitele și preferințele sale și că pentru a se juca armonios alături de cineva, e posibil să trebuiască să lase de la el.

Importanța socializării pentru dezvoltarea normală a copilului

Procesul de socializare începe la o vârstă fragedă și durează toată viața. Cu toate acestea, nu toate „socializările” sunt la fel. Tipologia socializării împarte acest proces în 3 categorii, în funcție de momentul din viață în care se desfășoară.

  • Socializarea primară are loc atunci când copilul învață valorile, normele și comportamentele pe care trebuie să le adopte pentru a trăi armonios într-o cultură anume. În general, aceasta are loc în cadrul familiei
  • Socializarea secundară se întâmplă atunci când o persoană învață un anumit comportament care este specific unui grup mai mic ce face parte din societate. Aceasta, de regulă, are loc în instituțiile specializate, așa cum este școala.   
  • Socializarea continuă implică un proces de învățare în care se acordă atenție dezvoltării abilităților noastre sociale atunci când ne aflăm într-un rol nou (spre exemplu, cel de soț sau soție, de angajat, de părinte și nu numai)   

Socializarea în primii ani de viață


Importanța socializării la copii: Cum îl ajuți pe cel mic să-și facă prieteni?



Importanța socializării primare este foarte mare, deoarece aceasta pune bazele socializării viitoare. În această etapă, cel mic învață de la părinții săi și de la alți membri ai familiei despre atitudinile, valorile și acțiunile potrivite pentru persoanele care fac parte din cultura sa. Copilul deprinde să meargă la toaletă, să dea „Bună ziua”, să-și ia la revedere, să spună „Mulțumesc”, să pună mâna la gură atunci când cască, iar lista poate continua. 

Anumite diferențe culturale se reflectă și în educația copiilor. În Europa de Est, cei mici învață inclusiv să se descalțe atunci când intră în casă. În Italia, copiii învață să gesticuleze atunci când vorbesc, în vreme ce, în Franța, aceștia deprind salutul prin sărutarea pe obraz.

Toate aceste lucruri îi vor ajuta pe cei mici să se integreze mai bine în societate și să intre, încet-încet, în viața de adult cu mai multă încredere. Aceste mici obiceiuri pe care le deprind și pe care învață să le respecte îi vor sprijini, în primul rând, atunci când vor trebui să meargă la grădiniță, iar apoi la școală. De aceea, importanța socializării copilului preșcolar este crucială pentru următorii ani de viață, în care cel mic va trebui să învețe noi reguli legate de comportamentul său într-o colectivitate de copii de vârsta sa.

Socializarea în colectivitate

 
Importanța socializării la copii: Cum îl ajuți pe cel mic să-și facă prieteni?
 
 

Probabil că ai înțeles deja importanța socializării în dezvoltarea copilului preșcolar, însă socializarea în colectivitate este la fel de însemnată. Copilul învață să-și autoregleze emoțiile și impulsurile, să negocieze cu partenerii săi de joacă și să respecte anumite reguli, fie că e vorba de activități la grădiniță, ore la școală sau de joaca alături de alți copii. 

Nu doar atât, dar acesta devine capabil să se pună în pielea altora, să le înțeleagă perspectiva și să țină cont de efectul pe care le au acțiunile sale asupra sentimentelor celorlați. Cu alte cuvinte, interacționând cu cei de vârsta sa, cel mic învață să fie empatic.

Englezii au o expresie binecunoscută care se referă la luarea în considerare a informațiilor contextuale: „to read the room”. În traducere mot a mot, aceasta înseamnă „a citi camera”, dar se referă, de fapt, la persoane. Cei mici devin conștienți de emoțiile și atitudinile celor din jurul lor. 

Spre exemplu, în cazul în care unul dintre ei plânge din cauza faptului că s-a rănit, ceilalți își vor da seama că nu este cazul să-l îndemne să continue joaca, alegând în schimb să-l ajute. Așadar empatia este foarte importantă în legarea și întreținerea relațiilor sociale încă din primii ani în care copilul intră într-o colectivitate.

Importanța socializării pentru un adolescent

 
Importanța socializării la copii: Cum îl ajuți pe cel mic să-și facă prieteni?
 

Pentru un adolescent, importanța socializării în formarea personalității este foarte mare, întrucât relațiile de prietenie din această perioadă îl ajută să-și dea seama de diferențele și asemănările cu cei din jurul său, dar și de propriile sale pasiuni. Majoritatea adolescenților se bazează pe grupul de prieteni pentru a determina cum se pot integra în grupul social de la școală și, mai târziu, în societatea comunității lor, iar acest lucru le consolidează felul în care se percep pe sine.

Socializarea adolescenților poate fi văzută, în fapt, ca un exercițiu pentru viața adultă. Aceștia învață să treacă peste diferențele de opinie sau de comportament ale celor din jurul său, să-și definească limitele în funcție de valorile proprii și să pună capăt unei relații de prietenie atunci când interesele lor se schimbă sau când acele limite sunt încălcate.

 

În perioada adolescenței, copilul tău, prin socializare, își formează identitatea și dezvoltă un simț al sinelui mult mai puternic și profund conectat la lumea din jurul său. Acest lucru nu se poate întâmpla decât prin intermediul grupului de prieteni, deoarece relațiile se construiesc ca de la egal la egal, spre deosebire de relațiile familiale, în care există un dezechilibru în ceea ce privește autoritatea. Chiar dacă relația cu adolescentul tău are o componentă amicală, acesta poate ajunge să-și câștige independența în gândire și în acțiuni cu precădere prin interacțiunea cu cei de vârsta sa.

Activități prin care îl poți învăța pe copil cum să socializeze

Jocurile de cunoaștere și de socializare sunt esențiale pentru dezvoltarea emoțională a copiilor. Descoperă ce activități poți desfășura alături de cel mic pentru a încuraja creșterea gradului de conștientizare a emoțiilor celorlalți și interacțiunea armonioasă cu cei din jurul său.

Socializarea în familie

Pentru socializarea celui mic în familie, vă puteți juca împreună jocuri de rol, ba chiar vă puteți uita la un desen animat în timpul căruia să pui pauză și să-l întrebi pe copilul tău ce crede că simte personajul în acel moment. Nu doar atât, dar și jocurile în care fiecare își așteaptă rândul sunt foarte benefice pentru socializarea copilului, deoarece învață să aibă răbdare și să respecte timpul de joc al celorlalți. Acest lucru funcționează foarte bine atunci când copilul are frați sau surori, dar și părinții pot participa la astfel de jocuri.

Jocurile în care se pune accent pe lucrul în echipă sunt, de asemenea, foarte utile pentru copil, care poate astfel învăța cum să conlucreze cu ceilalți pentru a atinge un scop comun. Spre exemplu, poți organiza o vânătoare de „comori” chiar la tine acasă, iar cel mic va învăța să colaboreze cu partenerii de joacă împărtășind indicii și punând lucrurile cap la cap pentru a descoperi „comoara ascunsă”.

Socializarea la locul de joacă

Pentru socializarea armonioasă la locul de joacă îl poți învăța pe cel mic cum să întâmpine alți copii și să-i invite la joacă, cum să-și ceară scuze, să aibă răbdare până vine rândul său, să fie atent la ceilalți atunci când vorbesc și să pună întrebări care să-l ajute să-i cunoască mai bine pe cei din jur.

Astfel, cel mic se va putea integra singur în grupuri de socializare, fie că e vorba de partenerii de joacă din spatele blocului sau de copiii pe care-i întâlnește la grădiniță. Un alt lucru important pe care-l poți învăța este să-și împartă jucăriile cu alții. Inițial, copiii pot plânge sau se pot necăji atunci când jucăriile lor ajung în mâinile altor copiii, dar cu timpul aceștia vor înțelege că, împărțind jucăriile interactive care le sunt atât de dragi, pot câștiga prieteni buni.

Socializarea la școală

În cea mai mare parte, socializarea la școală a copilului tău nu mai stă în mâinile tale. Cu toate acestea, îl poți ajuta să-și facă prieteni noi sau să întărească relațiile de prietenie permițându-i să meargă acasă la colegi, fie că e vorba de o zi de naștere sau de rezolvarea împreună a temelor. De asemenea, poți chiar tu să organizezi o zi de joacă la care să-și invite prietenii pentru a se distra cu jocuri de societate sau alte activități amuzante.

Cele mai bune jocuri de socializare

Jocurile de socializare îl pot ajuta pe copilul tău să-și facă noi prieteni, să înțeleagă și să exploreze noi dimensiuni ale relațiilor inter-umane, învățând să se împace, să negocieze, să inventeze noi reguli și să înțeleagă că, uneori, chiar și prieteni buni se pot certa, fără ca acest lucru să însemne sfârșitul unei prietenii. 

Jocul de societate Djeco, Micul magazin

 

 
 

În cazul în care cel mic are vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani, atunci jocul de societate Djeco, Micul magazin va fi perfect nu doar pentru socializare în familie, dar și pentru educația sa financiară. Acesta îl învață pe copil cum să negocieze, cum să-și calculeze bugetul, fiind în același timp grozav pentru a-i dezvolta răbdarea și autocontrolul emoțiilor, întrucât va trebui să-și respecte rândul la joc și să respecte regulile chiar și atunci când lucrurile nu se desfășoară neapărat în favoarea sa.

Jocul de cooperare Londji, Șosele



 

A înțelege ce înseamnă munca în echipă este foarte important pentru cel mic.  Cu ajutorul jocului de cooperare Londji veți putea construi împreună șosele pe care copilul să le folosească apoi pentru a se juca de-a mașinuțele. Colaborarea pentru alcătuirea unui traseu potrivit îl va învăța cum să comunice mai bine, cum să-și exprime intențiile de joacă și cum să ia în considerare sugestiile celorlați pentru evoluția jocului.

Jocul de rol Studio profesional de design

 

Dacă cel mic are peste 7 ani, atunci îi poți achiziționa jocul de rol Studio profesional de design. Este vorba nu doar de un joc creativ, prin care copilul își poate imagina cum ar arăta diverse tipuri de obiecte vestimentare, ci și de unul care oferă posibilitatea să poarte dialoguri imaginare cu persoanele cărora le realizează hainele. 

 

Joacă-te alături de el pretinzând că ești un client care-și dorește o ținută pentru covorul roșu, pentru a merge la o întâlnire de afaceri sau pentru a ieși la o cină romantică. În acest fel, cel mic va putea înțelege mai bine felul în care-și alege hăinuțele atunci când trebuie să se adapteze unor contexte diferite. 

Jocul de rol cutia cu scule

 
 

În cazul în care copilul tău este fascinat de felul în care se pot repara diverse lucruri sau de activitățile tale de bricolaj pe care le desfășori în gospodărie, atunci cu siguranță jocul de rol cutia cu scule îl va încânta. Acesta va înțelege principiile de bază în folosirea uneltelor și, prin implicarea ta, va putea comunica mai bine pentru a afla care este lucrul pe care ar trebui să îl repare sau problema pe care trebuie să o rezolve. 

Jocul de cărți Inventează o poveste

 

Jocul de cărți Inventează o poveste este ideal pentru copiii peste 5 ani, atât pentru dezvoltarea imaginației, cât și a limbajului atât de necesar socializării. Cel mic va putea crea povești fantastice în care să se identifice cu personajul, construind intrigi și inventând evenimente, dar va și asculta cu urechile ciulite poveștile pe care i le creezi tu. Împărtășirea de povești creative îl va ajuta mai târziu să se exprime cu ușurință atunci când dorește să comunice ceva anume, dar să și fie un bun ascultător.

 

Importanța socializării în viața unui copil este esențială. Cel mic învață să socializeze în sânul familiei, iar apoi, treptat, își construiește cercuri de prieteni care-l ajută nu doar să-și descopere personalitatea, ci să și „citească” indiciile sociale și contextuale atunci când se maturizează și este integrat în societate. Cultivă-i abilitățile sociale cu ajutorul jocurilor de rol și de societate și încurajează-l să-și facă prieteni de vârsta sa alături de care să se joace și să deprindă lucruri noi!








 

Suport clienti 9⁰⁰ - 18⁰⁰

+40727748321 +40727747730 comenzi@deajoaca.ro
close

Comparare

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

close

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!