Umiditatea optimă în camera bebelușului: Valori ideale

Umiditatea optimă în camera bebelușului: Valori ideale
Viața cu bebe este total diferită de ceea ce înseamnă pentru tine rutina de acasă. Acum ești mai responsabilă, mai organizată și mult mai atentă la mediul în care își petrece timpul puiul tău. Vremurile în care bebe venea acasă și se adapta rapid la temperatura și nivelul de umiditate din cameră au apus de foarte mult timp. Acum, orice mămică trebuie să-și facă temele cu mare atenție. Organismul sensibil al bebelușului nu poate accepta orice nivel de umiditate și dacă ar fi să ne gândim mai bine, nici măcar noi, adulții, nu ne simțim confortabil într-o camera cu aer uscat ori cu un nivel mult prea ridicat de umiditate. Află, din rândurile următoare, cum ar trebuie să fie umiditatea în camera bebelușului, cum se detectează dar și cum poate fi controlată.
 

Ce este umiditatea aerului?

Umiditatea se referă la concentrația de vapori de apă prezenți în aerul dintr-o încăpere și este direct influențată de temperatura interior-exterior. Nu putem vedea acești vapori cu ochiul liber, dar ei sunt prezenți și ne pot afecta semnificativ calitatea vieții. De ce? Pentru că umiditatea impactează direct pielea, ochii și sistemul respirator. Când nivelul este mult prea scăzut ori mult prea ridicat, apare și disconfortul. Sigur ți s-a întâmplat să observi că atunci când petreci destul de mult timp într-o încăpere cu aer uscat îți simți gâtul iritat. De asemenea, este imposibil să nu cunoști acel miros specific de umezeală. Dacă pe tine de deranjează, imaginează-ți cum se simte un bebeluș.

Trebuie să te preocupe umiditatea în camera copilului, iar ca o primă informație, trebuie să știi că aceasta poate fi de 3 feluri:
  • Umiditate absolută – Cantitatea de vapori de apă care se regăsește într-un volum de aer. Se măsoară în g/m³;
  • Umiditate relativă – Raportul dintre cantitatea de vapori de apă care se regăsește în momentul actual într-un volum de aer și cantitatea maximă care poate fi conținută la o anumită temperatură. Se măsoară în procente;
  • Umiditate specifică – Cantitatea de vapori de apă dintr-o unitate de aer uscat. Se măsoară în g/kg.
Umiditatea-optima_valori-ideale
 

Care este umiditatea optimă pentru camera bebelușului?

Umiditatea din casă are un rol cheie chiar și în dezvoltarea bebelușului pe luni. Puiul tău trebuie să crească armonios, să-și dezvolte abilitățile într-un mediu prielnic și sănătos. Hai să vedem ce umiditate trebuie sa fie in camera bebelușului! La modul general, atât pentru sănătatea copiilor, cât și pentru sănătatea adulților, umiditatea aerului de la interior trebuie să fie cuprinsă între 40% și 60%, recomandat ar fi chiar 50%. Reține că nivelul de umiditate în camera lui bebe trebuie să fie mai mic de 60%. O umiditate de 70% în camera sau chiar mai mare poate conduce treptat la apariția mucegaiului și a problemelor respiratorii. La polul opus, un nivel de umiditate mai mic de 30% poate conduce la reacții alergice, mâncărime, uscăciunea gurii și a pielii bebelușului. Iată și alte recomandări:
  • Dacă la exterior, temperatura depășește 20 de grade Celsius, nivelul de umiditate din camera lui bebe nu trebuie să depășească
  • 60%Dacă la exterior, temperatura este cuprinsă între 10 și 20 de grade Celsius, nivelul de umiditate din camera lui bebe ar trebuie să depășească ușor 50%
  • Dacă la exterior, temperatura este cuprinsă între 0 și 10 grade Celsius, nivelul de umiditate din camera lui bebe ar trebui să fie puțin sub 45%.
Reține și faptul că temperatura din camera micuțului tău trebuie să se situeze undeva între 21 și 24 de grade Celsius în primele 5 săptămâni de viață. Ulterior, aceasta poate fi mai scăzută, de 18-20 de grade Celsius. Discută cu pediatrul și despre băița bebelușului pentru a primi cele mai bune informații cu privire la temperatura din încăpere, dar și la temperatura apei.
 

Cum detectăm umiditatea crescută sau scăzută?

Nivelul de umiditate de la interior este puternic influențat de o serie de factori, precum: arhitectura casei, materialele folosite, calitatea izolației, temperatura din exterior și specificul sezonului. Cum măsori umiditatea din camera lui bebe? E destul de simplu. Trebuie doar să achiziționezi un higrometru – un instrument conceput special pentru a măsura nivelul de umiditate din încăpere. Cele digitale sunt și cele mai precise. De asemenea, te poți baza și pe ajutorul aplicațiilor de pe smartphone, deși cea mai sigură variantă rămâne higrometrul. Pentru a afla cât trebuie sa fie umiditatea în camera bebelușului trebuie să faci măsurători precise. Da, a sosit momentul să faci o listă cu jucării pentru bebeluși, dar și cu alte articole necesare pentru dezvoltarea armonioasă a puiului tău.

Umiditatea-optima-pentru-bebelusi
 

Cum poate fi reglată umiditatea?

Acum știi ce înseamnă umiditate optimă pentru bebeluși și sigur te gândești la metodele prin care poți regla acest nivel în funcție de anotimp. Ei bine, e important să menționăm aici și faptul că există mai multe variante, de la cele moderne (care sunt și cele mai eficiente) până la cele clasice. Iată despre ce vorbim:
 

Cum poate fi crescută umiditatea?

Astmul, bronșita și sinuzita sunt principalele riscuri la care îl expui pe bebe atunci când acesta își petrece timpul într-o camera cu umiditate scăzută. Iată ce poți face:
  • Achiziționează un umidificator de calitate (poate găsești unul cu purificator încorporat). Atenție, nu așeza umidificatorul lângă pătuț și nici în apropierea altor obiecte de mobilier;
  • Pune un bol cu apă pe calorifer;
  • Optează pentru flori de interior cunoscute pentru reglarea umidității (exemplu: planta-păianjen).
 

Cum poate fi scăzută umiditatea?

Din păcate, un nivel mult prea mare de umiditatea favorizează dezvoltarea alergenilor, înmulțirea virusurilor, dezvoltarea condensului, dezvoltarea mucegaiului și apariția senzației de nas înfundat. Iată ce trebuie să faci:
  • Achiziționează un dezumidificator de calitate;
  • Aerisește zilnic, inclusiv în sezonul rece;
  • Folosește hota de fiecare dată când gătești;
  • Nu usca hainele în casă;
  • Renunță la textilele masive;
  • Optează pentru lavabilă antiigrasie;
  • Încearcă să faci dușuri mai scurte.
Este important de menționat și faptul că metodele de reglare a umidității pot varia semnificativ de la o locuință la alta, în funcție de climat, dar și de arhitectura casei.

În final, orice părinte trebuie să se asigure că bebelușul se dezvoltă armonios și că are parte de tot confortul necesar. Reglarea umidității din camera celui mic vă poate ține departe de probleme și complicații inutile. În plus, bebe va fi mult mai activ, dornic să exploreze tot ceea ce-i rezervă viața.

Suport clienti 9⁰⁰ - 18⁰⁰

+40727748321 comenzi@deajoaca.ro

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!