Vei descoperi, în cele ce urmează, în ce constă dezvoltarea bebelușului, ce face bebe la 3 luni, dar și care sunt principalele aspecte de care să ții cont pentru a-i crea o rutină sănătoasă. Parcurge fiecare capitol cu atenție și nu uita ca, la final, să citești recomandările specialiștilor.
Lungimea și greutatea lui bebe la 3 luni
Pentru început, trebuie să știi că bebelușul la 3 luni cântărește între 5,8 și 6,5 kilograme. În ceea ce privește lungimea, fetițele ar trebui să măsoare acum aproximativ 60 de centimetri, iar băieții aproximativ 61.5 centimetri. Sigur, trebuie să ții cont că fiecare prichindel are propriul ritm de dezvoltare, iar valorile pot diferi pentru fiecare în parte. Astfel, înălțimea și greutatea pot fi influențate atât de factorii genetici, cât și de alimentație. Tot în această perioadă, voinicelul își poate ține capul ridicat atunci când este pus pe burtică și începe deja să se rostogolească de pe o parte pe alta. La această vârstă, prichindelul tău își descoperă propriile mânuțe, fiind curios de tot ceea ce se întâmplă în jur.Alimentația bebelușului la 3 luni
E important să știi că dezvoltarea bebelușului la 3 luni implică o alimentație adecvată. Astfel, la această vârstă bebe va fi hrănit în continuare doar cu lapte. Fie că vorbim despre laptele matern sau formula de lapte (variantele de lapte praf disponibile pe piață), puiul tău va avea 5 – 6 mese pe zi, inclusiv între reprizele de somn. Reține și faptul că poți completa laptele matern cu formula de lapte, în situația în care acesta este insuficient.Mai mult, în ceea ce privește alimentația, pediatrul îți va recomanda să începi diversificarea în jurul aniversării de 6 luni. În general, bebelușul la 6 luni este pregătit să treacă la piureurile din fructe și legume. Până atunci, puiul tău va consuma doar lapte. Pe de altă parte, unii copii încep diversificarea și mai devreme, în jurul vârstei de 5 luni, dar aceasta este o decizie care se ia doar împreună cu medicul pediatru.
Somnul lui bebe la 3 luni
În ceea ce privește somnul bebelușului la 3 luni, în această perioadă puiul tău își va schima rutina, spre deosebire de primele săptămâni din viață, perioadă în care acesta dormea foarte mult. Pentru că acum a devenit mult mai activ, va reuși să doarmă între 4 și 6 ore fără întrerupere, pe timp de noapte. Pe de altă parte, ziua va sta mai mult treaz, dar asta nu înseamnă ce reprizele de somn de la prânz ori de la amiază vor lipsi din rutina voastră. În general, la această vârstă, prichindeii dorm în jur de 14 – 16 ore în fiecare zi. Pe de altă parte, fiecare copil are propria rutină, astfel că este foarte posibil ca prichindelul tău să doarmă mai mult ori mai puțin, raportându-ne la alți copii de aceeași vârstă. Consultă medicul dacă ai nelămuriri și apelează la jucării pentru a-i stimula activitatea. Găsești o mulțime de jucării pentru copii de 0-1 ani, potrivite atât pentru zona de deasupra pătuțului, cât și pentru activitățile din timpul zilei.E important să îi creezi și o rutină de somn, vârsta de 3 luni fiind ideală în acest sens. Acum este momentul în care bebe nu are suficiente deprinderi motorii, ceea ce înseamnă că nu se poate ridica din pătuț atunci când îl pregătești pentru somn. Ora ideală depinde de la o familie la alta, dar, în general, este de preferat ca la ora 22 micuțul tău să doarmă. Iată cum poate arăta o rutină completă:
- Pregătește-l pentru o băiță caldă, cu spumă și multe jucării;
- Schimbă-l în pijamale confortabile și asigură-te că lenjeria de pat este realizată dintr-un material moale, confortabil și prietenos cu pielea micuțului tău;
- Pregătește-i un biberon cu lapte cald;
- Ora mesei poate fi acompaniată de o poveste frumoasă și, mai apoi, de câteva îmbrățișări.
Comunicarea cu bebelușul la 3 luni
La această vârstă, bebe poate urmări cu privirea mișcările persoanelor din jur și chiar își poate fixa ochișorii asupra ta, de fiecare data când vă jucați. Vederea bebelușului la 3 luni este deja dezvoltată, iar până în jurul vârstei de 4 luni, voinicul tău va reuși deja să distingă culorile și să se concentreze asupra obiectelor care îi atrag atenția. Stimulează-l cu ajutorul jucăriilor din lemn. Pentru că în această perioadă jucăriile formează micul lui univers, va trebui să le alegi cu responsabilitate, optând pentru produse care îl ajută în procesul de dezvoltare. De altfel, comunicarea bebelușului la 3 luni se concentrează asupra jocului. Bebe va fi absolut încântat să petreceți timp împreună, iar tu vei fi surprins să auzi primele chicotiri și hohote de râs.Puseul de creștere
Este important să știi că la această vârstă, prichindelul tău va trece printr-un nou puseu de creștere. Primele vor apărea la 7 – 10 zile de la naștere, apoi la 2 – 3 și 4 – 6 săptămâni. Aceste puseuri sunt normale, doar că durata și intensitatea lor pot varia de la un bebeluș la altul. Important este să identifici semnele și să îi oferi puiului tău tot sprijinul de care are nevoie. Iată care sunt principalele aspecte care îți pot indica faptul că bebe trece prin puseul de creștere de la 3 luni:- A devenit mai agitat decât de obicei;
- Mănâncă mai des;
- Somnul este, de altfel, mult mai agitat;
- Bebe devine din ce în ce mai curios, dar și plânge mult mai des.
- În această etapă, interacțiunea cu jucăriile are un rol cheie pentru starea de bine a micuțului tău. Optează pentru jucării interactive și asigură-te că petreceți cât mai mult timp împreună;
- Oferă-i cât mai multe îmbrățișări și creează-i senzația de siguranță;
- Vorbește-i cât mai mult, fredonează-i cântecele și spune-i povești frumoase.
Sfaturi și recomandări pentru părinții cu bebeluși de 3 luni
Pentru o dezvoltare armonioasă, bebelușii de orice vârstă au nevoie de cât mai multă iubire și atenție din partea părinților. La 3 luni, bebe își descoperă propriile mânuțe, dar și imaginea din oglindă. Va fi fascinat să exploreze tot ceea ce îl înconjoară, mai ales atunci când îi ești alături. Iată câteva recomandări pentru familii fericite:- Oare ce face un bebeluș la 3 luni? Doarme, mănâncă și se joacă. Pentru a-i oferi o creștere sănătoasă, asigură-te că bebe este alimentat corespunzător.
- Siguranța trebuie să fie o prioritate pentru tine. Nu-l lăsa nesupravegheat și petrece cât mai mult timp alături de el. Fii acolo atunci când se trezește, dar și înainte să adoarmă.
- Evită expunerea la televizor înainte de somn, indiferent de vârsta copilului tău.
- Plimbările în aer liber au un rol esențial în procesul de creștere. Ieșiți zilnic la plimbare, dar nu exagera și evită plimbările atunci când este vânt sau umezeală.
- Creează-i prichindelului o rutină de somn corespunzătoare vârstei lui.
- Joacă-te cu micuțul tău și alege jucăriile care să-i stimuleze simțurile, creativitatea și capacitatea de concentrare.
- Vorbește-i puiului tău cât mai mult și spune-i povești captivante.
- Cere sfatul medicului atunci când ai nelămuriri.