A venit timpul ca micuțul tău să facă o nouă descoperire sau, mai bine spus, două descoperiri extrem de importante: învățarea alfabetului și învățarea cifrelor? Vrei să transformi această nouă misiune într-o experiență distractivă și antrenantă, care să-l stimuleze, și nu care să-l facă să caște sau să plece după doar câteva minute de exercițiu? Ei bine, avem o veste foarte bună pentru tine: gama noastră de jocuri și jucării cu litere și cifre vă va fi de mare ajutor amândurora: ție, ca părinte, fiindcă ai găsit o metodă prin care să-I stârnești interesul, iar lui – pentru că va învăța lucruri esențiale atât în viața de zi cu zi, cât și în activitatea școlară.
Vrei să-l ghidezi pe cel mic către fascinantul univers al cifrelor? Ce ai spune să începi cu câteva jocuri cu cifre, adaptate, bineînțeles, vârstei sale? Acordă mare atenție acestui aspect, pentru că un joc care nu se adresează categoriei sale de vârstă s-ar putea să-l pună în dificultate sau pur și simplu să nu-l atragă. Toate la timpul potrivit!
Pentru început, îți recomandăm jocul Învăț deja numere, forme și culori – după cum bine vezi, acesta este extrem de util și în ceea ce privește descoperirea diferitelor forme geometrice și a unor culori pe care cel mic le va adăuga pe paleta descoperirilor sale cromatice – ușor-ușor, aceasta va deveni tot mai bogată. Mai mult decât atât, un astfel de joc ajută la dezvoltarea coordonării mână-ochi, dezvoltă gândirea logică și abilitatea de a face asocieri.
Din rândul jocurilor cu litere, mai precis al jocurilor cu litere în română, îți recomandăm Învățăm să scriem literele – un joc care se adresează copiilor cu vârsta de peste 3 ani, realizat din lemn și cu o formă de prezentare atractivă și colorată, care îi va stârni imediat curiozitatea celui mic.
Prin joc, chiar și învățarea alfabetului și a cifrelor se poate transforma într-o experiență distractivă! Important este să alegi instrumentele potrivite.
Copiii sunt mici exploratori curioși, mereu dornici să descopere cum funcționează lumea din jurul lor. De la întrebări despre stele și galaxii, până la curiozitatea despre de ce se topește gheața, aceștia găsesc bucurie în a descifra misterele vieții. Ce modalitate mai bună de a le satisface setea de cunoaștere decât prin jocuri creative și experimente...
Citeste mai mult
La vârsta de 6-7 ani, copiii sunt într-o etapă esențială a dezvoltării lor, atât din punct de vedere cognitiv, cât și social. Este perioada în care încep școala primară, explorează lumea cu o curiozitate crescândă și își dezvoltă abilități esențiale pentru viitor. În această etapă, este important să le oferim activități...
Citeste mai mult
Toamna este un anotimp plin de culoare, răcoare și o mulțime de oportunități de explorare pentru copii. Frunzele aurii care se aștern pe jos, fructele de sezon și aerul proaspăt creează contextul ideal pentru activități care îmbină distracția cu învățarea. Fie că este vorba de jocuri în aer liber , jocuri creative sau momente petrecute în familie,...
Citeste mai mult
Bebelușul de 7-8 luni depășește noi bariere! Pornește împreună cu micuțul tău într-o călătorie de bucurie și explorare, mânați de multă curiozitate. Astăzi, în acest articol, îți vom povești despre toate aspectele pe care trebuie să le știi despre bebelușul tău de 7-8 luni. De la modul în care el se dezvoltă, ce tip de jucării...
Citeste mai mult
Deși pentru mulți părinți poate fi destul de greu să-i desprindă pe cei mici din fața ecranelor, atunci când vremea e frumoasă, lucrurile se schimbă total. În sezonul cald, prichindeii iubesc să-și petreacă timpul în exterior, mai ales dacă au și câțiva parteneri de joacă. Aceștia pot fi părinții, frații, verișorii sau vecinii....
Citeste mai mult
Într-o lume în care tehnologia și ritmul rapid al vieții de zi cu zi pot domina adesea atenția copiilor, activitățile creative rămân o oază de inspirație și dezvoltare personală. Aceste activități nu doar că le oferă celor mici oportunitatea de a se exprima liber și de a-și pune în valoare imaginația, dar și contribuie esențial la dezvoltarea...
Citeste mai mult
Ce poate fi mai frumos decât o porție nesfârșită de joacă, bucurie și multe zâmbete în familie? La 1 an, voinicii devin tot mai activi și dornici să exploreze. Sunt capabili să înțeleagă cerințele simple, sunt extrem de atașați de părinți și, în general, de cei cu care locuiesc în aceeași casă. În această perioadă,...
Citeste mai mult
Bebelușul tău este plin de surprize. Crește și se dezvoltă pe zi ce trece, e tot mai atașat de persoanele pe care le vede des, tot mai curios de ce se întâmplă în jur, gata să devină un mare explorator. La 4 luni, bebe scoate deja primele sunete, zâmbește, își întoarce capul după tine, râde și apucă jucăriile cu mânuțele. Pentru...
Citeste mai mult
Perioada copilăriei timpurii este crucială pentru dezvoltarea fizică, emoțională și cognitivă a unui copil. În special, copiii cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani se află într-o etapă sensibilă a creșterii și învățării. Activitățile specifice acestei vârste nu sunt doar distractive, ci joacă un rol esențial în dezvoltarea...
Citeste mai mult
Spre deosebire de vechile generații, copiii de azi cer din ce în ce mai mult tableta sau telefonul. Sigur că e important să se adapteze noilor tehnologii și să fie curioși, dar specialiștii recomandă să le oferim celor mici alte activități recreative. Pot sta 30 de minute în fața televizorului ori pe tabletă, urmărind programe educative, specifice vârstei. În...
Citeste mai mult
Copilăria noastră nu guverna în jurul tabletei și nici în jurul telefonului mobil. Noi nu ne jucam în rețea, ci afară cu toți prietenii, de dimineață și până seara târziu. În vacanța de vară era greu să fim luați în casă și, de cele mai multe ori, ajungeam în lacrimi. Astăzi, s-au schimbat puțin lucrurile, dar cu un minim...
Citeste mai mult
Mișcarea în aer liber este esențială la orice vârstă, pentru o bună sănătate fizică și mentală a unui individ. Pentru copiii mici însă, atât pentru preșcolarii de 4-5 ani cât și pentru cei aflați la școală, activitățile și jocurile alături de camarazi de joacă de aceleași vârste ar trebui să fie prioritare...
Citeste mai mult